Soapte

 Soapte

Am deschis o uşă lumii tale
din care păşeai spre mine ca o 'ntâmplare,
te-am iubit, jelit şi 'ngropatu-te-am
în ode cu urlete de fiare!

Am închis apoi târziu lumina lumii
într-un curcubeu din mormântul cerului meu.
Am cazut! Intunericul m-a vrut golita de mine,
orizontul a devenit propria-mi clepsidra...

In caderea mea am luat cu mine suflete,
le-am zdrelit de pomi, de capete,
parca-mi luase Dumnezeu mintile
si cine-mi fusese suflet, nu mai era.

Am intalnit mai apoi un inger 
ma tot ridica de cate ori cadeam,
nu stiu de ce si cum se intmpla
dar ingerul asta nu vorbea...

In tacerea lui se auzeau doar soapte
cereau mila de pretudindeni,
iar el, ingerul, se ruga!
-Faceti liniste vine oastea
auzii soptind o alta soapta a sa...

Un sir lung de care aurite goale
imprejmuite de o suita de ingeri,
cantau osanale, numai ingerul meu
nu canta. In tacerea lui clepsidra curgea.

Stateam in aer, pluteam, imi era bine
nici pana la aripi nu-i ajungeam.
Din zbaterea mea curgeau randuri sublime
dar ce scriu...! Nici fata nu-i vedeam.

Ma trase 'ntre care, desi toti se grabeau
nu m-au calcat in picioare... Aveau si sulite,
multe zorzoane din pene albe si voci divine
ii insoteau pana-n odaia mea!