In neputinta

Sunt obosit şi cred că mi-am frânt aripa
în planările văzduhului cenuşiu
cred că sunt prieten doar cu clipa
din zori şi până la apusul ruginiu.

Cred in ziua care vine
cu norii dantelati si argintii
la care privesc culcat pe spate
pana trec de orizonturile gri.

De copil ramas pe drumul ravasit
am trecut prin ape, pietre si nisip
gandind mereu la ce-am last in spate
fara sa fi fost o tara pregatit.

Copil lasat la voia intamplarii
de-un calm cum n-ai sa mai gasesti
a stat cuminte si s-a-ntrebat;
Cum de e doar el in sat
singur intre ferestre?

Si s-a rugat neincetat de lume,
sa nu mai spuie c-a furat
cand in mintea lui era cel mai bogat,
cel mai bland, mai asezat copil de glie.

Plecat pe cai cu dealuri munti si vai,
am tot oftat pana intr-o zi cand
m-am trezit curtat de-o-ntreaga lume,
dar nu acesta a fost vislul, visat...

De aici si pana la iubire e-un pas asa de mic
incat nu are sens sa-ncerci a te-mpotrivii.
Ceri cu bandete rugaciuni de-ndeprtare de stihii
ce se abat asupra-ti din zori si pana-n noapte
cu glasuri multe si pustii

si vino tu lumină caldă a amezii alungă
frământarea pe câmpii, inundă-mă cu raze
calde argintii din zori şi până-n veci,
si scapa-ma Doamne de zepzeci, de sila,
de rau si de primejdia prostilor.

Luminează Doamne noaptea mea, sa uit
ca-m fost atat de bland cu mine cand altii
au fost reci. Trec din lumina-n umbra
pe poteci la ceasul serii...