1.Frunze risipite
Frunzele acestea singure
se risipesc pe drumuri toamna
în noiane de culori ruginii, rebele
precum iepele pur sânge
Umplu cărările și parcă urlă
a piaza rea ruginiul din ele
îmi amintesc vag de iarba prospăt cosită,
cu miresme umede de sevă verde...
Oare vreodată la capătul de alee
căreia abia îi zăresc sfârșitul
o fi o zare fără culorile toamnei
fără verdele lacrimei ce doare?
Știu! La capătul celălalt sunt tot eu
risipă în umbră, în van mă caut
în neștire, am pierdut noțiunea, un tumult
de puritate ce-a părăsit gândul meu
Străbat noianele de frunze moarte
se-mpleticesc în picioare confuze,
vântul trist mă mângâie cu o rafală de ploaie
trezindu-mă la realitate!
În preajma mea aluri se pierd în depărtări
cu anii mei clădiți pe orbită de-a lungul și de-a latul
lumii împrăștiată în mii de cioburi precum asterizii
dezintegrați din înălțimi...
În tăcere alin durerea umbrei pribeagului
o cern prin minte-mi cu viteza luminii
ce cade perpendicular pe steaua mea
din alte lumi.
-------------------
2. Spice de soare
Ma-ntind peste timp
în spatiu si culoare
cu valurile-n par
prinse-n spice
de soare.
Alerg,
vânt purtator
de griji învalmasite
în aerul plin de mireasma
frunzelor asternute
pe carare în ploaie
si-ascult glasul
tomnatic al merlelor
din scorburi,
Cuget oprindu-mi drumul
si vad o pereche de tineri
cum prinsi sunt în mreaja
vapailor mistuitoare
al primelor simtaminte
desprinse din dragostea lor,
ori stii, ori ba, altii înaintea lor
la fel s-au prins în juraminte!
Câte au fost toate
la timpul lor vapai,
ori binecuvântare?
Judecam, judecati vom fi
de ploi, ninsori
si pribegii...
--------------------------------------
3. Mai presus de sine
Mai presus de sine
e omul cu cerul lui
mai presus de om
este Divinul
mai presus de mine
e versul
mai presus de noi
este universul
si mai presus de toţi
este Dumnezeu
eu mă supăr rău pe tine
un moment doar,
las de la mine
pentru că...
mai presus de noi este
DIVINUL
şi nu aş vrea să-l supăr rau
pe Dumnezeu
Dar lumea asta fada si-ncurcata
ma trase-n jos desi eram
cuminte si cu rost
ma tot rase ,ma-njosi
desi eram o poezie.
Mai presus de toate, iata,
e totusi Dumnezeu!
Cu gandurile aiurea
si parul despletit
alerg printre randuri
si bat la portile rimei,
e-n poezie nu-mi spuse
ca pot alunga stransoarea
muzei, care este
mai presus de sine,
dar nu-i mai presus de
Dumnezeu...
-----------------------------------------
4. In purpura
Poetul,
fărâmă din tine,
din mine, cu toţi
pentru toţi,
gândul vine,
pleacă, cântă,
boceşte,
risipeşte valuri
de ţărm lovite
şi vorbe
rele otrăvite,
vrajă a formelor
alese în cuvinte,
culese, aranjate,
destrămate...
în neştire!
Cuvinte nerostite,
învălmăşite,
ciudate, fistichii
sau simple perle
înşirate,
ale tale sunt.
Poetul simplu
in purpura,
cu forme suave,
alungite, încercănate,
cu gândul ales,
cernut, prezent,
Tu, dor,
fior al sufletului
în veci liniştit,
tresari minune
a cuvintelor
scrise, rostite
şi
nerostite!
----------------------------------
5. Nuante
Iubesc albastrul din noi
imi aminteste de infinit,
rosul, sange ce ne zvacneste-n vene,
iar verdele crud atat de risipit!
Galben, raze solare desprinse
din zilele calde de vară,
violetul o flacăra vesnic arzanda...
Cate culori prinse în curcubeu
după ploi grele
si cum tanjesc sa ma tavalesc
in marea cea albastra cu spume la gura
si stanci neimblanzite, of, of,
cata vesnicie sta-ntr-o nuanta!
Ratacesc in asfintitul portocaliu,
ma-ncurc in pletele soarelui
trag de el spre un zenit purpuriu
ce se framanta intr-un visiniu.
Dar ce negru ma-nconjoara!
Griul da pe dinafara, eu tot zbor
neincetat de soare sunt agatat
din albastru in albastru,
apoi gri nestapanit spre un galben
nesfarsit ce lupta-nportocaliu,
iar eu sunt asa de viu...!
Coral ce vibreaza oceanul albastru.
---------------------------
6. In neputinta
Sunt obosita şi cred că mi-am frânt aripa
în planările văzduhului cenuşiu
cred că sunt prietena doar cu clipa
din zori şi până la apusul ruginiu.
Cred in ziua care se zbate
in norii dantelati si argintii
la care privesc culcat pe spate
pana trec de orizonturi nisipii.
De copil ramas pe drumul ravasit
am trecut prin ape, pietre si nisip
gandind mereu la ce-am trait
fara sa fi fost o tara pregatit.
Copil lasat la voia intamplarii
de-un calm cum n-ai sa mai gasesti
a stat cuminte si s-a-ntrebat;
Cum de e doar el in sat
singur intre ferestre?
Si s-a rugat neincetat de lume,
sa nu mai spuie c-a furat
cand in mintea lui era cel mai bogat,
cel mai bland, mai asezat copil de glie.
Plecat pe cai cu dealuri munti si vai,
am tot oftat pana intr-o zi cand
m-am trezit curtat de-o-ntreaga lume,
dar nu acesta a fost vislul, visat...
De aici si pana la iubire e-un pas asa de mic
incat nu are sens sa-ncerci a te-mpotrivii.
Ceri cu bandete rugaciuni de-ndeprtare de stihii
ce se abat asupra-ti din zori si pana-n noapte
cu glasuri multe si pustii
si vino tu lumină caldă a amezii alungă
frământarea pe câmpii, inundă-mă cu raze
calde argintii din zori şi până-n veci,
si scapa-ma Doamne de zepzeci, de sila,
de rau si de primejdia prostilor.
Luminează Doamne noaptea mea, sa uit
ca-m fost atat de bland cu mine cand altii
au fost reci. Trec din lumina-n umbra
pe poteci la ceasul serii...
--------------------------------
7. Iubire risipita
Se schimbă vara la faţă iubire,
frunze grăbite se desprind din ram,
pornesc pe-un drum fara intoarcere
neatinse, mângâiate doar de roua
picurată peste noapte ca un dar.
Cad uşor, una câte una, privindu-şi
iubitul cum falnic rămane şi drept,
ce vină are el copacul dăruindu-ne
umbră, aer şi spelndori verzi!
-Dar tu frunză eşti alinare,
suflet desprins din ram
plângi pentru noi în fiecare an,
curgi precum cascadele împrăştiate
pe sute de metri,
cuprinzând cu ochii creste semeţe
prinse în gri vârfuri,
cărare până la cer!
-O! Frunză a mea certată de ploi
iubită de rouă atât de mult
încât, pentru tine s-a prelins la soare
lacrimand stralucitor.
Îmi spunea un suflet o poveste
despre Roua, lacrima Norului,
care plange uneori cand il prind
diminetile cautandu-si mireasa
rapita de Zenitul imens.
Aceasta mană-de-apă, lacrima Norului
intristat, picura peste funze,
pierind puţin câte puţin din iubire mare,
câtă durere împletită-n splendoare,
frunza rănită cade după ce roua
risipita-n soare a iubit-o până când
s-a transformat în abur!
Iubirea deci răneşte...
Copacul îşi plânge iubita ce se
risipeste-n gol, plutind uşor precum un cârd de
păsări căutând un loc mai cald,
se aşterne pe poteci, iar noi privim neputincioşi
la cum a mai murit o Vara din iubire multă!
-------------------
8. Exist
Ieri,
eram un boboc
desprins
din neştirea gândului,
floarea inocenţei!
Azi,
frunză risipită pe alee,
jumătatea timpului
absorbit
de ecoul cuvintelor
plutind în derivă
neobosită corabie,
călcată-n picioare,
frântă
din deznădejdea
frumuseţii multului
spus în cuvinte!
Sunt
aleea pe care trec
neobosiţi
îndrăgostiţii vremii,
locul umbrit
adăpost de jurăminte,
sigur din dragoste spuse!
Banca,
popas al celor doi,
el şi ea îmbrăţişaţi,
pierduţi în labirintul
iubirii împărtăşite,
timpul trecut şi cel de-acum
înlăcrimat,
în neputinţă sunt.
Exist!
--------------------
9. Soapte
Am deschis o uşă lumii tale
din care păşeai spre mine ca o 'ntâmplare,
te-am iubit, jelit şi 'ngropatu-te-am
în ode cu urlete de fiare!
Am închis apoi târziu lumina lumii
într-un curcubeu din mormântul cerului meu.
Am cazut! Intunericul m-a vrut golita de mine,
orizontul a devenit propria-mi clepsidra...
In caderea mea am luat cu mine suflete,
le-am zdrelit de pomi, de capete,
parca-mi luase Dumnezeu mintile
si cine-mi fusese suflet, nu mai era.
Am intalnit mai apoi un inger
ma tot ridica de cate ori cadeam,
nu stiu de ce si cum se intmpla
dar ingerul asta nu vorbea...
In tacerea lui se auzeau doar soapte
cereau mila de pretudindeni,
iar el, ingerul, se ruga!
-Faceti liniste vine oastea
auzii soptind o alta soapta a sa...
Un sir lung de care aurite goale
imprejmuite de o suita de ingeri,
cantau osanale, numai ingerul meu
nu canta. In tacerea lui clepsidra curgea.
Stateam in aer, pluteam, imi era bine
nici pana la aripi nu-i ajungeam.
Din zbaterea mea curgeau randuri sublime
dar ce scriu...! Nici fata nu-i vedeam.
Ma trase 'ntre care, desi toti se grabeau
nu m-au calcat in picioare... Aveau si sulite,
multe zorzoane din pene albe si voci divine
ii insoteau pana-n odaia mea!
----------------------------------------------------------------------------
10. Popas
Un popas pentru suflet aleg
sa nu fiu pustiu si bantuit
aici sa-mi spun oful si ce simt
ca tare samanam la fire,
te doare inima pe tine, de mine
si capul te doare de durerea mea
ca stii si tu prea bine
aceleasi dureri le aveai si tu candva,
de aceea ma vezi, ma urmezi,
ma petreci cu ochii cat e zarea mea
si-mi stii menirea cand altii nu o pot vedea.
Esti popasul meu in viata mea?
Apare de te miri unde si tot asa
dispare cu zambetul meu cu tot!
Sa-i spui ca nu ai vrea sa vezi
acei ochi si privesti aiurea?
Sa vina toamna asta odata
ma ma imbaiez in culoare,
sa ma amestec cu iarna
pana-n primavara urmatoare.
Un popas sa fac atunci cand
obosit de timp, de argintiu
ratacesc pe carari albastre
pana la marea cea mare
si dincolo de ea...
Apoi departe de mine sa-mi duc
ielele la culcare, departe de tine
de culoare pana-n zarea gri spre inserat.
Popas prelungit, iata-l...Bine te-am gasit!
----------------------------------------------------------
11.
Nadejdea
Mi-a rămas doar sufletul de latin
cu speranţa că descopăr un popor
ce se întinde de aici şi până hău
departe.
Mi-a rămas in minte gandul, ce mă bântuie
de oleaca de vreme, arătându-mi
de unde încept eu şi unde se poate termina
nădejdea…
Şi încă mi-a rămas în minte un pamantean,
ce mă vrea vândut la talciocul de animale,
mă da pe un cal, pe-o oaie si chiar pe un animal
turbat, mă dă, doar ca să fiu dat!
Am ales un drum latin presărat cu sare şi piper
să fiu sigur, pe unde trec, urmele rămân
şi eu la fel, tot tânăr , mereu să se spună;
-Aţi văzut? Era el!
--------------------------------
12.
Sufletul tau
Sufletul tau m-a atins intr-o toamna,
in care, ravasita de crengile umede si putrede
cautam un far in noaptea zilelor,
care erau senine pentru altii,
dar pentru mine erau noptile de dinaintea furtunii!
De atunci lumea s-a schimbat trecand in
umbre, in vise, in realitati seci
totul era o lupta necontenita
cu misterul crudelor povesti despre
porti inchise-n nas.
Am simtit ca lumea ta e bla, bla, bla,
dar tot nu am fost convinsa pana azi
ca era chiar asa. Cel ma crud dintre
toti erai tu, insa eu nu vedeam,
imi doream cu ardoare o farama din iubire,
N-a fost sa fie, n-a fost sa fie
visul rece m-a transformat intr-o anomalie.
Ceva ce trece, dar urmele raman intr-o evolutie
despre care nu stiai nimic si nu credeai
ca aiureala are logica ei.
Azi... e totul altfel, micimea asta nu ma vede
cu ochi buni si ma goneste din mijlocul
lumii pe care o tot adun in palma mea
ca mai apoi sa-mi curga printre degete.
Sufletul tau m-a atins intr-o toamna de vis!
--------------------------------------------
13.
Refren
Iubitul meu, azi ti-am scis din nou
ca si cand ai fi aici aevea, nu in vis
si-n locul hartiei doar un cavou deschis,
unde-mi inchid iubirea cu paru-mi nins
Da, e toamna afara si se zburleste cerul
de prea multa risipa cocorii iar s-au dus
un greiere-mi toarna-n urechi si azi refrenul,
a lui vesnica melodie pe rana mi s-a pus...
Si cum scriam asa... p-acest cavou lipsit
ce toamna-n frunzele-i de ceara l-a ticsit
se-ntampla sa vad cu ochii mei inchisi
ce nu vazusem o viata, cu ei larg deschisi
Iubirea e-n toate ce misca pe pamant
e-n frunza ruginie, in zori si in vecie
e pauza de aer si clopotul in vant
E osanda, taina, e linste-n mormant!
07.07. 2014
------------------------
14.
Imbratisare
-Soare, am visat, erai trist!
In somnu-mi profund ma alintai
cu alte maini, cu-n alt chip,
dar cu acelasi suflet;
Tu stii sa-mi adormi linistea.
Prin picurii din raze de iubire
ma atingi si ma risipesti
precum vantul parfumul miristii;
-Soare, crezusem ca ai uitat de mine.
Prin cotloanle mintii nu gandeam
ca ai sa ma gasesti si-mi vei mangaia
aura intr-o invaluire de serafim;
-Soare bland, cu chip de inger
ce te abati din ziua ta luminata,
ca sa ma imbratisezi pe mine,
azi m-am trezit de dimineata.
15.07.2014
--------------------------
15.
Celui risipit in vers
Vesnica iubire se arata
din vazduh ca prima data
se aduna in juru-mi ca un val
si ma-nvaluie cu el
Sunt legata, dezlegata si azi
ca prima data, si ma-ntreb...
a cata oara o sa vina, o sa piara
ca macii-n holde de grau
rauri flori si-un vant nebun
si de dor, si de durere...
ce se pierde-n hauri rele
ca blestemul ce te coace
iar te tine, iar te face...
Ziua vine si se pierde
intr-o noapte fara vrere
si se duce-n hauri gri
numai tu te-ntorci din drum
pui de suflet trist de-acum
blestemat sa cati un sens
celui risipit in vers.
Frunzele acestea singure
se risipesc pe drumuri toamna
în noiane de culori ruginii, rebele
precum iepele pur sânge
Umplu cărările și parcă urlă
a piaza rea ruginiul din ele
îmi amintesc vag de iarba prospăt cosită,
cu miresme umede de sevă verde...
Oare vreodată la capătul de alee
căreia abia îi zăresc sfârșitul
o fi o zare fără culorile toamnei
fără verdele lacrimei ce doare?
Știu! La capătul celălalt sunt tot eu
risipă în umbră, în van mă caut
în neștire, am pierdut noțiunea, un tumult
de puritate ce-a părăsit gândul meu
Străbat noianele de frunze moarte
se-mpleticesc în picioare confuze,
vântul trist mă mângâie cu o rafală de ploaie
trezindu-mă la realitate!
În preajma mea aluri se pierd în depărtări
cu anii mei clădiți pe orbită de-a lungul și de-a latul
lumii împrăștiată în mii de cioburi precum asterizii
dezintegrați din înălțimi...
În tăcere alin durerea umbrei pribeagului
o cern prin minte-mi cu viteza luminii
ce cade perpendicular pe steaua mea
din alte lumi.
-------------------
2. Spice de soare
Ma-ntind peste timp
în spatiu si culoare
cu valurile-n par
prinse-n spice
de soare.
Alerg,
vânt purtator
de griji învalmasite
în aerul plin de mireasma
frunzelor asternute
pe carare în ploaie
si-ascult glasul
tomnatic al merlelor
din scorburi,
Cuget oprindu-mi drumul
si vad o pereche de tineri
cum prinsi sunt în mreaja
vapailor mistuitoare
al primelor simtaminte
desprinse din dragostea lor,
ori stii, ori ba, altii înaintea lor
la fel s-au prins în juraminte!
Câte au fost toate
la timpul lor vapai,
ori binecuvântare?
Judecam, judecati vom fi
de ploi, ninsori
si pribegii...
--------------------------------------
3. Mai presus de sine
Mai presus de sine
e omul cu cerul lui
mai presus de om
este Divinul
mai presus de mine
e versul
mai presus de noi
este universul
si mai presus de toţi
este Dumnezeu
eu mă supăr rău pe tine
un moment doar,
las de la mine
pentru că...
mai presus de noi este
DIVINUL
şi nu aş vrea să-l supăr rau
pe Dumnezeu
Dar lumea asta fada si-ncurcata
ma trase-n jos desi eram
cuminte si cu rost
ma tot rase ,ma-njosi
desi eram o poezie.
Mai presus de toate, iata,
e totusi Dumnezeu!
Cu gandurile aiurea
si parul despletit
alerg printre randuri
si bat la portile rimei,
e-n poezie nu-mi spuse
ca pot alunga stransoarea
muzei, care este
mai presus de sine,
dar nu-i mai presus de
Dumnezeu...
-----------------------------------------
4. In purpura
Poetul,
fărâmă din tine,
din mine, cu toţi
pentru toţi,
gândul vine,
pleacă, cântă,
boceşte,
risipeşte valuri
de ţărm lovite
şi vorbe
rele otrăvite,
vrajă a formelor
alese în cuvinte,
culese, aranjate,
destrămate...
în neştire!
Cuvinte nerostite,
învălmăşite,
ciudate, fistichii
sau simple perle
înşirate,
ale tale sunt.
Poetul simplu
in purpura,
cu forme suave,
alungite, încercănate,
cu gândul ales,
cernut, prezent,
Tu, dor,
fior al sufletului
în veci liniştit,
tresari minune
a cuvintelor
scrise, rostite
şi
nerostite!
----------------------------------
5. Nuante
Iubesc albastrul din noi
imi aminteste de infinit,
rosul, sange ce ne zvacneste-n vene,
iar verdele crud atat de risipit!
Galben, raze solare desprinse
din zilele calde de vară,
violetul o flacăra vesnic arzanda...
Cate culori prinse în curcubeu
după ploi grele
si cum tanjesc sa ma tavalesc
in marea cea albastra cu spume la gura
si stanci neimblanzite, of, of,
cata vesnicie sta-ntr-o nuanta!
Ratacesc in asfintitul portocaliu,
ma-ncurc in pletele soarelui
trag de el spre un zenit purpuriu
ce se framanta intr-un visiniu.
Dar ce negru ma-nconjoara!
Griul da pe dinafara, eu tot zbor
neincetat de soare sunt agatat
din albastru in albastru,
apoi gri nestapanit spre un galben
nesfarsit ce lupta-nportocaliu,
iar eu sunt asa de viu...!
Coral ce vibreaza oceanul albastru.
---------------------------
6. In neputinta
Sunt obosita şi cred că mi-am frânt aripa
în planările văzduhului cenuşiu
cred că sunt prietena doar cu clipa
din zori şi până la apusul ruginiu.
Cred in ziua care se zbate
in norii dantelati si argintii
la care privesc culcat pe spate
pana trec de orizonturi nisipii.
De copil ramas pe drumul ravasit
am trecut prin ape, pietre si nisip
gandind mereu la ce-am trait
fara sa fi fost o tara pregatit.
Copil lasat la voia intamplarii
de-un calm cum n-ai sa mai gasesti
a stat cuminte si s-a-ntrebat;
Cum de e doar el in sat
singur intre ferestre?
Si s-a rugat neincetat de lume,
sa nu mai spuie c-a furat
cand in mintea lui era cel mai bogat,
cel mai bland, mai asezat copil de glie.
Plecat pe cai cu dealuri munti si vai,
am tot oftat pana intr-o zi cand
m-am trezit curtat de-o-ntreaga lume,
dar nu acesta a fost vislul, visat...
De aici si pana la iubire e-un pas asa de mic
incat nu are sens sa-ncerci a te-mpotrivii.
Ceri cu bandete rugaciuni de-ndeprtare de stihii
ce se abat asupra-ti din zori si pana-n noapte
cu glasuri multe si pustii
si vino tu lumină caldă a amezii alungă
frământarea pe câmpii, inundă-mă cu raze
calde argintii din zori şi până-n veci,
si scapa-ma Doamne de zepzeci, de sila,
de rau si de primejdia prostilor.
Luminează Doamne noaptea mea, sa uit
ca-m fost atat de bland cu mine cand altii
au fost reci. Trec din lumina-n umbra
pe poteci la ceasul serii...
--------------------------------
7. Iubire risipita
Se schimbă vara la faţă iubire,
frunze grăbite se desprind din ram,
pornesc pe-un drum fara intoarcere
neatinse, mângâiate doar de roua
picurată peste noapte ca un dar.
Cad uşor, una câte una, privindu-şi
iubitul cum falnic rămane şi drept,
ce vină are el copacul dăruindu-ne
umbră, aer şi spelndori verzi!
-Dar tu frunză eşti alinare,
suflet desprins din ram
plângi pentru noi în fiecare an,
curgi precum cascadele împrăştiate
pe sute de metri,
cuprinzând cu ochii creste semeţe
prinse în gri vârfuri,
cărare până la cer!
-O! Frunză a mea certată de ploi
iubită de rouă atât de mult
încât, pentru tine s-a prelins la soare
lacrimand stralucitor.
Îmi spunea un suflet o poveste
despre Roua, lacrima Norului,
care plange uneori cand il prind
diminetile cautandu-si mireasa
rapita de Zenitul imens.
Aceasta mană-de-apă, lacrima Norului
intristat, picura peste funze,
pierind puţin câte puţin din iubire mare,
câtă durere împletită-n splendoare,
frunza rănită cade după ce roua
risipita-n soare a iubit-o până când
s-a transformat în abur!
Iubirea deci răneşte...
Copacul îşi plânge iubita ce se
risipeste-n gol, plutind uşor precum un cârd de
păsări căutând un loc mai cald,
se aşterne pe poteci, iar noi privim neputincioşi
la cum a mai murit o Vara din iubire multă!
-------------------
8. Exist
Ieri,
eram un boboc
desprins
din neştirea gândului,
floarea inocenţei!
Azi,
frunză risipită pe alee,
jumătatea timpului
absorbit
de ecoul cuvintelor
plutind în derivă
neobosită corabie,
călcată-n picioare,
frântă
din deznădejdea
frumuseţii multului
spus în cuvinte!
Sunt
aleea pe care trec
neobosiţi
îndrăgostiţii vremii,
locul umbrit
adăpost de jurăminte,
sigur din dragoste spuse!
Banca,
popas al celor doi,
el şi ea îmbrăţişaţi,
pierduţi în labirintul
iubirii împărtăşite,
timpul trecut şi cel de-acum
înlăcrimat,
în neputinţă sunt.
Exist!
--------------------
9. Soapte
Am deschis o uşă lumii tale
din care păşeai spre mine ca o 'ntâmplare,
te-am iubit, jelit şi 'ngropatu-te-am
în ode cu urlete de fiare!
Am închis apoi târziu lumina lumii
într-un curcubeu din mormântul cerului meu.
Am cazut! Intunericul m-a vrut golita de mine,
orizontul a devenit propria-mi clepsidra...
In caderea mea am luat cu mine suflete,
le-am zdrelit de pomi, de capete,
parca-mi luase Dumnezeu mintile
si cine-mi fusese suflet, nu mai era.
Am intalnit mai apoi un inger
ma tot ridica de cate ori cadeam,
nu stiu de ce si cum se intmpla
dar ingerul asta nu vorbea...
In tacerea lui se auzeau doar soapte
cereau mila de pretudindeni,
iar el, ingerul, se ruga!
-Faceti liniste vine oastea
auzii soptind o alta soapta a sa...
Un sir lung de care aurite goale
imprejmuite de o suita de ingeri,
cantau osanale, numai ingerul meu
nu canta. In tacerea lui clepsidra curgea.
Stateam in aer, pluteam, imi era bine
nici pana la aripi nu-i ajungeam.
Din zbaterea mea curgeau randuri sublime
dar ce scriu...! Nici fata nu-i vedeam.
Ma trase 'ntre care, desi toti se grabeau
nu m-au calcat in picioare... Aveau si sulite,
multe zorzoane din pene albe si voci divine
ii insoteau pana-n odaia mea!
----------------------------------------------------------------------------
10. Popas
Un popas pentru suflet aleg
sa nu fiu pustiu si bantuit
aici sa-mi spun oful si ce simt
ca tare samanam la fire,
te doare inima pe tine, de mine
si capul te doare de durerea mea
ca stii si tu prea bine
aceleasi dureri le aveai si tu candva,
de aceea ma vezi, ma urmezi,
ma petreci cu ochii cat e zarea mea
si-mi stii menirea cand altii nu o pot vedea.
Esti popasul meu in viata mea?
Apare de te miri unde si tot asa
dispare cu zambetul meu cu tot!
Sa-i spui ca nu ai vrea sa vezi
acei ochi si privesti aiurea?
Sa vina toamna asta odata
ma ma imbaiez in culoare,
sa ma amestec cu iarna
pana-n primavara urmatoare.
Un popas sa fac atunci cand
obosit de timp, de argintiu
ratacesc pe carari albastre
pana la marea cea mare
si dincolo de ea...
Apoi departe de mine sa-mi duc
ielele la culcare, departe de tine
de culoare pana-n zarea gri spre inserat.
Popas prelungit, iata-l...Bine te-am gasit!
----------------------------------------------------------
11.
Nadejdea
Mi-a rămas doar sufletul de latin
cu speranţa că descopăr un popor
ce se întinde de aici şi până hău
departe.
Mi-a rămas in minte gandul, ce mă bântuie
de oleaca de vreme, arătându-mi
de unde încept eu şi unde se poate termina
nădejdea…
Şi încă mi-a rămas în minte un pamantean,
ce mă vrea vândut la talciocul de animale,
mă da pe un cal, pe-o oaie si chiar pe un animal
turbat, mă dă, doar ca să fiu dat!
Am ales un drum latin presărat cu sare şi piper
să fiu sigur, pe unde trec, urmele rămân
şi eu la fel, tot tânăr , mereu să se spună;
-Aţi văzut? Era el!
--------------------------------
12.
Sufletul tau
Sufletul tau m-a atins intr-o toamna,
in care, ravasita de crengile umede si putrede
cautam un far in noaptea zilelor,
care erau senine pentru altii,
dar pentru mine erau noptile de dinaintea furtunii!
De atunci lumea s-a schimbat trecand in
umbre, in vise, in realitati seci
totul era o lupta necontenita
cu misterul crudelor povesti despre
porti inchise-n nas.
Am simtit ca lumea ta e bla, bla, bla,
dar tot nu am fost convinsa pana azi
ca era chiar asa. Cel ma crud dintre
toti erai tu, insa eu nu vedeam,
imi doream cu ardoare o farama din iubire,
N-a fost sa fie, n-a fost sa fie
visul rece m-a transformat intr-o anomalie.
Ceva ce trece, dar urmele raman intr-o evolutie
despre care nu stiai nimic si nu credeai
ca aiureala are logica ei.
Azi... e totul altfel, micimea asta nu ma vede
cu ochi buni si ma goneste din mijlocul
lumii pe care o tot adun in palma mea
ca mai apoi sa-mi curga printre degete.
Sufletul tau m-a atins intr-o toamna de vis!
--------------------------------------------
13.
Refren
Iubitul meu, azi ti-am scis din nou
ca si cand ai fi aici aevea, nu in vis
si-n locul hartiei doar un cavou deschis,
unde-mi inchid iubirea cu paru-mi nins
Da, e toamna afara si se zburleste cerul
de prea multa risipa cocorii iar s-au dus
un greiere-mi toarna-n urechi si azi refrenul,
a lui vesnica melodie pe rana mi s-a pus...
Si cum scriam asa... p-acest cavou lipsit
ce toamna-n frunzele-i de ceara l-a ticsit
se-ntampla sa vad cu ochii mei inchisi
ce nu vazusem o viata, cu ei larg deschisi
Iubirea e-n toate ce misca pe pamant
e-n frunza ruginie, in zori si in vecie
e pauza de aer si clopotul in vant
E osanda, taina, e linste-n mormant!
07.07. 2014
------------------------
14.
Imbratisare
-Soare, am visat, erai trist!
In somnu-mi profund ma alintai
cu alte maini, cu-n alt chip,
dar cu acelasi suflet;
Tu stii sa-mi adormi linistea.
Prin picurii din raze de iubire
ma atingi si ma risipesti
precum vantul parfumul miristii;
-Soare, crezusem ca ai uitat de mine.
Prin cotloanle mintii nu gandeam
ca ai sa ma gasesti si-mi vei mangaia
aura intr-o invaluire de serafim;
-Soare bland, cu chip de inger
ce te abati din ziua ta luminata,
ca sa ma imbratisezi pe mine,
azi m-am trezit de dimineata.
15.07.2014
--------------------------
15.
Celui risipit in vers
Vesnica iubire se arata
din vazduh ca prima data
se aduna in juru-mi ca un val
si ma-nvaluie cu el
Sunt legata, dezlegata si azi
ca prima data, si ma-ntreb...
a cata oara o sa vina, o sa piara
ca macii-n holde de grau
rauri flori si-un vant nebun
si de dor, si de durere...
ce se pierde-n hauri rele
ca blestemul ce te coace
iar te tine, iar te face...
Ziua vine si se pierde
intr-o noapte fara vrere
si se duce-n hauri gri
numai tu te-ntorci din drum
pui de suflet trist de-acum
blestemat sa cati un sens
celui risipit in vers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu