... joaca de-a Dumnezeu!

 Act I-

Ascuns
Fata-mi prelunga, staruie ca o fantoma in iubirea ei neimplinita! Mi se inmoaie piciorele gandind cat am omis sa inteleg ca m-am luptat cu granita dintre viata si moarte. 
 In copilaria mea neinteleasa de cineva, cel mai tare era timpul petrecut in padurea de fagi! Nu o prea cunosteam, desi o vizitasem des, era ascunsa, iar povestile despre monstrii din codrii nu-mi dadeau pace sa ma concentrez pe de unde vin si cum ma voi intoarce cu bine acasa. Desi traisem pana atunci si inca traiam o viata zbuciumata, macinata de neajunsuri de tot felul, tot nu intelegeam cum functiona o minte criminala. E clar ca la cei 12 ani ai mei nu eram intarita in cunoasterea fitelor expuse de omul hunsut, ascuns, masculinizat de organul genital feminin in toata spelndoarea lui.

 Mama era o femeie pe care o ducea capul, avea o minte barbateasca si impunea respect de cum dadeai cu ochii de dansa. Imi era foarte frica de oamenii care ma ofensau intr-un fel sau altul si eram extrem de atasata de cei care imi vorbeau cu diminutive, sau vorbeau altora c-o limba dulce de om interesat, sau de mama grijulie, semn ca tanjeam dupa afectiunea pe care nu o gasisem in familia mea. Din acest motiv imi doream sa vizitez padurea ascunsa impreuna cu o prietena de varsta mea si cu tatal ei, care reusise sa ma convinga foarte usor vorbindu-i fiicei lui despre cat de minunat va fi cand vor ajunge in codru. Am strigat tare;
- Vin si eu, si eu! Pot?
- Da, haide, doar intai sa vezi daca te lasa maica-ta.
Dau fuga acasa si o induplec pe mama cu mare greutate. Striga dupa mine;
- Ia si calutu cu tine! 

Alaturi de cei doi si calutu, pornim la drum! Urcam dealuri, coboram poteci, mai apoi ajungem in padure. Nu am inteles nici o clipa de ce era tatal fetei atat de retinut in raspunsuri, mai ca nu vorbea. Imi ziceam;
- Ce are omul asta de este asa de taciturn?*****

 Introvertit
Eu aveam doar 12 ani atunci, cum puteam eu sa inteleg la acea vreme ca unul care macina apa ascunde, tainuieste niste situatii de viata si de moarte. Nemernicia se deruleaza mai apoi pana azi,  cand intelg ce tainuia omul si de ce era asa de ganditor si retinut. Cum se poate ca intr-o societate, in care oamenii si umanul trebuie sa primeze, sa se intample ca niste masculi, cu mintea cat o nuca, sa gandeasca cu omuletul din pantalon, varat si el in organul genital al sotiei, de care situatie sa se bucure ,,cercetatorii plini de succesuri''...? 
Cu parere de rau scriu despre situatia incerta in care o societate involueaza, cand de prin scoli inveti cum sa fii drept si cat de perseverent se impune sa fii!
Cei care au copilarit cu mine, sau au impartit o bucata de timp cu mine s-au suparat pentru ca astern pe hartie amintirile care ne bantuie, pentru ca se impune sa lamurim niste aspecte, care erau uitate, si carora unii dintre ei le-au dat viata. Dar au facut-o intr-un mod bestial, unul care sa le aduca lor liana cu care sa se dea uta. 

S-au tot dat uta cu aceste liane prin viata mea ani si ani, iar eu ca un tovaras de drum drept i-am tot rabdat, insa dincolo de prostioare sunt criminalii. 

Acest ,,macina apa'' stia de la sota lui caruia eu ma plansesem cam cu vreo doi ani in urma si-i aratasem incheietura mainii mele drepte, unde aveam umflaturi mici, de marimea unei gamalii de ac, ca in acea noapte visasem urat de tot... Un cosmar,  primul experiment facut pe mine de criminali. In care cosmar eram atacata de demoni. Stiau ca imi este frica de demoni, pentru ca neroada de maica-mea imi vorbea necontenit de ei. M-am trezit ca urlam si ca ma luptam cu demonii. Tatal meu, care era in camera alaturata si dormise singur...  maica-mea era internata in spital, a sarit ca ars speriat de urletele mele. 

Ii stiti careva pe cei care ne proiecteaza prin unde radio-active pe creiere imagini care sa ne induca stare de panica, de tensiune, de moarte cerebrala s.a? Intamplarea asta stupida se derula in vara anului 1978. Cat au evoluat oare? Asadar, omul care macina apa, era obligat sa ma atraga in zone care sa ne aduca nenorocirea mie si maica-mi, pentru ca tatal meu murise in acelasi pat in care eu fusesem atacata cu doi ani in urma, de criminali. Atacul asupra mea se intamplase vara, iar in iarna aceluiasi an 1978 pe 24 decembie l-am inmormantat pe tatal meu. Se stia ca este un introvertit in fata ,,securitatii'' si ca este un fan infocat al Regelui Mihai. Concediile si le-a facut numai la Sinaia. Insa beutura, societatea inumana, saracia, i-au venit de hac...!


***** Asa o fi el si nu am observat eu pana acum? Ce ascunde oare? Ce s-o fi intamplat? 
Si ma tot straduiam sa il imbunez, cand iata tocmai ajunsaram in padurea de fagi. Minunata imagine, cu fagii cat casa, coroane din crengi verzi,  peste tot numai umbra, aer si verdeata. Si ce sa vezi, omul ne imparte;
Eu pe partea de sus, aproape de varf, dansul la mijloc si fii-sa jos, pe langa drumul larg si plin cu tauri.
Eu si calutul meu ne treziram intr-un desis, din care pe cand am reusit sa iesim in luminis, am descoperit ca suntem doar noi doi.
Macinatorul de vise si ape, cu fii-sa disparuse! Atunci am inteles ca, gandurile omului nu erau cele mai crestine. Dar vai, eram doar eu fetita de 12 ani si padurea acesta imensa, superba, dar atat de ademenitoare, profunda, inchistata... rece, umeda, ucigatoare. 

Fobia mea de singuratate acum isi urla dorinta si clevetea de bucurie, imi facea in ciuda, reusise sa ma invaluie. Am urlat, am urlat mult si tare, insa se parea ca nimeni nu mai avea urechi sa ma auda. Cu calutul dupa mine, pe care il taram cand pe deal in sus, cand in jos, cand prin desis, cand prin luminis... Animalul se incapataneaza sa ma mai urmeze si iti infinge botul intr-un paraulet, pe care am avut impresia ca o sa il soarba, cu tot cu pietre. Intelesei ca si mie imi este sete, ca imi ard ochii si gatejul mi se uscase de cat urlasem dupa ajutor! 

Caut izvorul paraului, dar el era undeva mult mai sus, brusc mi-am amintit ce imi spusese bunica mea;

- Daca vreodata te vei pierde intr-o padure, tine minte sa urmezi cursul unui parau in jos, nu in sus;
- De ce? Am intrebat eu?
- Pentru ca, apa din munte curge in jos si ajunge in zonele locuite de oameni.

Noroc de la Dumnezeu cu bunica mea cea cuminte si ma prelinsei cu calut cu tot, pe firul paraului in jos, tot urland dupa ajutor, pentru ca, nu pricepusem atunci ca ceeia ce spusese bunica mea, este cu certitutine un adevar. 

Dau fata in fata cu o tovarase, o ruda indepartata de a mea, dupa strabunicul meu! Un fel de verisoara. Atunci nu am inteles ca cineva se joaca de-a Dumnezeu! O pedepsea pe maica-mea si pe bunica-mea prin mine. Ce este drept meritau, pentru ca nu s-au obosit sa ma educe suficient cat sa demostreze capetelor cu creiere cat o nuca si cu omuletul din pantalon in organele genitale ale femeilor lor, ca ei sunt de fapt niste criminali, niste sclavi... 

Femeia m-a condus! Cand am iesit din padure in luminis, se vedeau casele insiruite, cu deosebita greutate am inteles ca acolo undeva este si casa noastra si ca este la o ora de mers pe jos. 

Observand ca sunt epuizata s-a hotarat sa ma conduca pana la drumul de masini, de unde imi era usor sa ajung acasa. 

Credeti ca macinatorul de apa si-a facut griji ca ma pierduse prin codru? Nici gand! A anuntat-o pe mama ca eu nu mai sunt. Era bolnava de inima in ultimul stadiu, la acea vreme. Sa va imaginati ca se insera, am grabit pasul intuind ca  aflase sigur ca-s pierduta. Imi faceam griji ca poate inima ei va ceda. 

Calma si resemnata, am intrat pe poteca care ducea spre casa noastra. O ulita mai larguta, spalata de ape. Nici nu mai stiu cine mi-a iesit in cale, era o fata de-a dreptul stupefiata si-mi tot repeta ca nu poate crede ca ma vede... 

Am gasit-o pe mama linistita! M-a bucurat asta. Insa nu am inteles nici azi, ce a facut-o atat de indiferenta la faptul ca eu, o fetita de 12 ani pierduta intr-un codru de munte, unde salasluiesc si animalele salbatice...  Cred ca se saturase de cate gafe facusem in cei 12 anisori ai mei!

Acest macina ape si-a ingropat una dintre fete pe cand avea vreo 30 ani. Cam la vreo 20 ani dupa ce mi-a venit mie de hac. Mai apoi fii-sa asta, cu ajutorul careia ma prostise sa merg la cules de ciuperci in padurea de stejari, azi este fara sotul ei, tatal al celor doua fetite, pentru ca omului i-a cazut o creanga mare in cap, in gradina casei lor. 

Morala acestei intamplari adevarate... trebuie sa o analizam si sa intelegem ca, atunci cand sapam groapa altuia, nu e mare lucru sa cadem tocmai noi... 
Trebuie sa va spun ca, eram suficient de micuta cat sa nu le gandesc rau! Daca azi au trecut prin aceste mari nenorociri este pentru ca cineva se joaca de-a Dumnezeu! 
*****

Act II-
Butucul
 bunicului meu Popa 

Putina lume stie ca bunicul meu Popa Ioan, zis de unii Ionica si de altii Popica, a fost gasit de un preot ortodox, pe la anii 1900, pe niste drumuri! Asa se aruncau atunci copiii nedoriti. Le deschideau caputul si le dadeau drumul in lume. Astea erau vremile! Numai ca bunicul meu avea 4-5 ani, cand niste inimi nemiloase i-au dat drumul in lume. A murit mama lui, taica-su si-a adus mastera, iar asta l-a gonit. Parintele  l-a luat de pe ulita, apoi l-a invatat carte, iar mai apoi a reusit sa slujeasca in biserica. Este luat copil de trupe in primul razboi mondial, unde, pentru ca stia carte a fost trimis in Fagaras, ca sa tina rostul bun in bucataria Armatei Romane de la Vanatori de Munte. A fost prezent in ambele razboaie mondiale, si nu a fost ranit, ori certat vreodata cu cineva... A iesit la pensie cam prin 1968 si a murit in anul 1973! Sunt nepoata unui erou.
*****

ACT III-

... si Baietul!

Moare mama pe 21 ianuarie 1982, intr-un spital din Beius! Deja de vreo 5 zile ma comportam ciudat, nu mai eram acea fetita extrem de atenta, grijulie si saritoare, cu mama ei bolnava. Pana si eu imi semnalsem schimbarea, iar mama mi-a si reprosat intr-o noapte cand nu reuseam sa ma trezesc dintr-un somn profund, cand ea saraca tragea sa moara, ca;- Apai, si fata mea s-o saturat de mine!

Ce sa ii fi spus eu atunci, ca-s o fetita de 14 ani, care nu mai dormea o noapte cap, coada, de ani buni? Ca fizicul meu nu ma mai asculta, rezistenta imi scazuse, broboadele de transpiratie imi poposeau pe frunte adesea, sporadic?
Imi ziceam;
- Ce naiba am? Sunt un sportiv de performata, dar aproape ca nu ma mai tin picioarele? Mama... pune blidul, ia blidul. Fa aia, fa cealalta! Dute, vina, tat pe fuga. Ca sa fie bine, sa fie multumita, sa nu isi faca amar la ranza, ca fata ei nu o ingrijeste si vezi Doamne nu-i pasa de ea. Pana la urma de ce mi-a fost frica, nu am scapat. Dupa inmormantarea mamei toti au sarit pe mine reprosandu-mi ca numa eu is vinovata ca ei nu au fost la capataiul ei ! 

Iata-ma cu cerul deasupra capului, copil necopt si fara nimeni. Cei care erau prin preajma si se autointitulau de ai mei, ma priveau acum cu alti ochi, unii ciudati, fara culoare...

Singura, in casa bitana! Scoala o duceam cu mare greutate in spate si gospodaria la fel. Nu-mi puteam explica ce se intampla cu mine. Ameteam, ma simteam slabita, ochii mi se incetoseau. O luna mai tarziu de la aceste simptoame, merg la doctor, care ma gaseste cu hepatita. Brusc mi-am amintit ca inainte sa moara mama cu o saptamana, stateam pe hol cu o carte in mana, citeam, si asteptam ca doctorul sa isi termine vizita, sa pot intra in salonul mamei! O asistenta inalta, spalacita, hunsuta, vine spre mine si ma intreaba daca am grupa sanguina in Buletinul de Identitate;

- Nu am!
- Nu vrei sa stii ce grupa sanguina ai?
   Continua sa ma momeasca;
- Ce grupa sanguina are mama si tatal tau?
- Pai ii zic, ca un copil ce eram, ca, nu am bani sa platesc pentru, si mai ales imi este frica de injectii. Ea imi zice;
- Nu trebuie sa platesti nimic! Ai vrea sa ai grupa mamei? 
- Da!
- Ce grupa are mama? A2, stiu eu, dar oricum trebuie sa imi cer voie de la mama mai intai, zic eu, sperand ca poate, poate, ma va lasa in pace...
- Vin cu tine si o convingem.
 Asa s-a intamplat, a convins-o pe mama si ma ia cu ea la un cabinet, undeva la etaj. Ma inteapa in deget, ia sangele pe o lama de sticla si dupa cateva minute imi zice ca am grupa sanguina a mamei, A2. In 1982, nu erau ace de unica folosinta in Romania, astfel tembela m-a infectat cu hepatita A. Si a facut-o in mod constient, intentionat m-a infectat, desi stia ca mama va muri in cateva zile, nu si-a facut un pic grija... ce se va intampla cu copila asta a nimanui !
De ce se razbuna pe mine asistenta? Pentru ca ea si-o tragea cu doctorul, iar domnul a zis ca-s fetita cuminte, invat, citesc, vorbesc frumos, elevat1  Asa ca asistenta m-a scos din circuit ani buni, pentru ca dupa siptalizarea pentru tratarea hepatitei, am pierdut luni de scoala inainte de examenul de treapta, pe care nu l-am mai luat. Si ca un facut, cazusem prima sub bara. O simpla contestatie, o noua examinare m-ar fi incadrat intr-un liceu, de unde dupa bac aveam o meserie care imi asigura un trai decent. Viata mea a luat o cotitura, apoi alta, apoi un horn, mai pe urma cenusa in cap, ca in final sa constat ca toata zoala mea de a fi un cetatean, un OM, nu avea valoare. Nu eram nici copil, nici adult...! In aceasta situatie am intels ca singura mea salvare ar fi sa incerc o prietenie cu un coleg, care avea suflet, minte si trecuse si el prin pierderea unui parinte. In obsesia mea de a ma agata de cineva care sa ma inteleaga, cu care sa pot impartasi necazul meu, am dat ochi in ochi cu baiatul pe care eu credeam ca il iubesc pana la cer. Trecuse un an de la moartea mamei, singuratatea ma absorbea, iar fictiunea imi devenise un soi de adapost de toate zilele... 

Ganditoare de soi, pe marginea paraului, si azi, si maine, pana intr-o duminica cand un baiat mai in varsta decat mine cu vreo 3 ani, ma intreaba ce am; Mare lucru a fost ca dupa un an sa ma intrebe cineva ce este cu mine, ce am, ce am patit?

Si eu ma deschid ca o carte, o fetita credula in tara lui HUNSUT VODA... ii spun baietului ca-s tare indragostita de un coleg de clasa! 
- Zau? Imi zice; Pot sa stiu si eu cine este?
- Pai, ce sa zic! 
Ma codesc sa continui, dar baietul insista si hunsut cum era reuseste sa zmulga de la mine numele ,,mirelui meu''.   Il rog frumos si apasat sa nu ma zica... Dar baietul imi propune sa ma ajute! Cum? Sa ii explice ,,mireului meu'' ca eu am mare nevoie de el, nu ca sa ne casatorim, ci doar sa ne intelgem frumusel intre noi, si ca il iubesc pana la cer! Rezultatul nu intarzie sa apara...! Cateva zile mai tarizu baietul desi se ferea de mine, reuseste totusi sa silabiseasca ca ,,mirele'' nu ma vrea, si dupa relatarea lui, a facut scandal. Insa nu imi zice ca ,,mirele'' ma va pedepsi pentru neobrazarea mea convingandu-l pe fratele meu sa imi aplice o corectie pe masura indraznelii...
Fratele meu, cu aproximativ 3 ani mai mare decat mine, era elev al Liceului Silvic Padurea Verde din Timisoara, si tocmai absolvise clasa a XI, iar eu absolvisem clasa a IX-a. Copii prosti manati de mandrie! ,, Mirele'' se vorbeste cu fratele meu sa imi aplice un flagrant, sa ii demostreze ca eu is piaza rea. Intr-o duminica, la un meci de fotbal, trece prin fata geamurilor noastre ,,mirele''  frate-meu imi zice ca plecam si noi sa vedem meciul. Eu eram catranita, aflasem rezultatul de la baiet si stiam ca mumia nu ma vrea de prietena! Asa ca i-am spus fratelui meu ca nu merg la meci, deoarece am alte alea de facut... Dar el insista, eu cedez. La terenul de fotbal.. eu abatuta, mumia era acolo ma urmarea cu privirea, ma ademenea. O fetita la un meci de fotbal, se va plictisi,  dupa primele minute va cauta cu cine sa socializeze pana se termina meciul, cand ,,familia'' se intoarce acasa impreuna, nu? Era si baietul pe acolo, astia mi-o coceau toti, fiecare dupa cum il ducea mintea, important era pentru ei, ca fiecare sa ma puna la colt, cu cat mai repede, cu atat mai multumitor. Eu... ca o fatuca neinteleasa si fiinca zvonul ca il cerusem in casatorie pe ,, mire'' facuse ocolul zonei, toti ceilati ma priveau ca pe o toanta, astfel ca se fereau sa socializeze cu mine. Iata-ma in situatia de a-mi arunca ochii dupa mumie, care pe sub coada ochiului ma provoca pregatit fiind sa ii arate fratelui meu ca eu nu imi pot lua ochii de la el, si deci se simte terorizat. Hipnotizata, si fiinca ma simteam vinovata ca tambalaul pornit de mine a suparat gasca, mi-am pironit ochii frumosi in ochii ,, mirelui'' tot sperand ca ii va trece naduful.
Dar... ce sa vedeti? Frate-meu studia tot comportamentul meu dintr-un unghi prielnic si a constatat ca eu il agresam din priviri pe ,, mire''... Se posteaza in fata mea si ma toaca marunt ca pe varza;
- Ce ai tu cu baitul asta, de esti tot cu ochii pe el?
Stupefiata, pentru ca eu nu stiam de combinatia lor, i-am zis;
- Pai... ce ochii, care baiat?
- Asta! Mi-a zis ca tu il terorizezi si eu nu am crezut, iar el mi-a demonstrat ca este asa.
- Il terorizez? Pai si el ma priveste pe mine! Si el are ochi, cu care priveste, nu?
  Baietii astia, erau cu casul la gura, dar iata ce sistem complicat de a intelge situatiile aveau imi zic, si in momentul urmator aud ca trebuie sa plec acasa singura, fara fratele meu, caruia ii era rusine rau de tot de prostioara pe care o facusem. Mi-am zis; 
- Mama e de vina! Ea nu l-a educat pe fratele meu, sa imi fie mie frate. Nu o vazusem vreodata socializand cu el. Nu vorbeau deloc! Iar el nu se implicase deloc in gospodarirea casei. Desi eram constienta ca aveam dreptate sa imi doresc un prieten de dialog, unul de varsta mea, situatia coplicata de ei devenise un soi de rusine, care ma inunda, ma agasa prin prezenta vie a imaginilor din timpul procesului, la care eu victima benevola asistam ca o placinta, cu ciocolata topita de soare! Mi-am zis... e greu, dar o sa imi treaca. Fratele meu, in loc sa imi tina mie partea si sa ii zica mumiei ca eu is o copilita fara minte, iata ca el de fapt se tuguie pe straini.  ,,Mirele''  in loc sa inteleaga ca trec prin niste intamplari nu tocmai normale si nici macar nu erau cat de cat... Baietul in loc sa ma previna, dupa ce ma ademenise sa imi deschid sufletul in fata lui, ca astia doi, adica mumia cu frate-meu imi intind o cursa nu tocmai demna de niste adolescenti cu mucii la nas, a facut bine de a tacut! Frate-meu avea ce isi dorise, sa ma vada singura, abatuta si cu capul plecat. Mi-am zis... o sa vina o zi cand eu va voi privi pe voi de aproape, de la distanta, fara sa emit pretentii ca imi este, sau imi va fi vreodata dor de careva dintre voi trei! Vara a trecut, scoala a inceput, fratele meu a plecat la Timisoara, iata-ma din nou singura vizitata din cand in cand de bunica, care venea cu cosercuta goala si pleca cu ea plina!  Vine o zi cand cineva imi tranteste poarta de la strada si stiga:
- Hai si tu ca e de rau!
- Ce s-a intamplat?
- ... Baietul !
- Ce e cu el?
- A murit!
Am scapat din mana lucrul, iar picioarle mi s-au inmuiat. Gandul ca astia trei isi batusera joc de mine, nu ma parasise nici dupa ce trecuse iarna si iata venise primavara, cand Baietul cel binevoitor, a murit. Avea doar 19 ani. Dintr-o data am inteles ca exista Dumnezeu! Si ca trebuie sa imi fie frica de el! 

  Ulita era pustie. Privesc in stanga, apoi in dreapta, in sus, vad cativa adolescenti, vecini, vorbeau despre moartea prematura a baietului. Ciudat a fost faptul ca mie nu imi spuneau, de parca gandeau ca... Atunci m-am postat pe o piatra in fata casei bietului si am asteptat sa se intoarca, pentru ca nu credeam ca singurul caruia ma spovedisem si care totusi imi ascultase sufletul, e mort acum. Dupa o vreme, in care, nici frunzele nu fosneau, pentru prima data am simtit ca timpul se opreste in loc si ca nu are valoare... O tristete fara margini parea a fi, o libertate mult asteptata! Am pornit spre casa noastra, fara sa privesc in urma! Nimic nu se prindea de mine si m-am gasit plimbandu-mi  pasii prin gradina. O gradina imensa, plina ochi de cucuta, meri, peri, pruni, nuci, din care nici nasul nu mi se zarea. Dincolo de gard vecinii vorbeau ca acum l-au adus acasa. E mort! Se rasturnase peste el un car cu lemne, plin ochi. Baietul asta... mama lui murise cand el avea doar vreo 7 ani, crescuse in familie cu surorile, cu fratii si cu tatal lor. Pornesc din nou pe drumul spre casa lor. Ajung in curte, strig gazda pe nume, intru pe prispa, apoi in tinda si de aici il vad pe Baiet intins pe o lavita, mort. Amutesc, din nou timpul  nu zice nimic, doar ceasul din perete ticaia nervos! Eram doar eu si Baietul, mort. Nici lumanare, nici frati prinprejur, nici tata. Il privesc din nou, incerc sa imi imaginez cum a murit acest tanar care avea sigur cel putin noua vieti dupa cum il evaluasem eu. Ce il adusese in situatia de muri ca un prost, cand el fusese un destept?  Copiii fara mama nu au copilarie,  respect, aprecieri... imi zic, cand dintr-o data parca i-am simtit prezenta in ceafa, am tresarit... mi s-a facut frica, si am plecat. Era mort si ar fi fost singur daca eu nu eram acolo. Pe drum spre casa analizez faptul ca desi toata lumea aflase ca murise in padurea de stejari de mai mult de 4 ore, nimeni nu era acum langa el. Iubita, fratii, tatal, prietenii... toti il parasisera, acum ca era fara vlaga, nu mai avea valoare! 
Multi se vor intreba ce m-a apucat sa scriu despre situatii din copilaria mea! Multi se vor intreba de ce nu am scris mai devreme si de ce scriu tocmai acum dupa peste 25 de ani. Mi-a luat mult timp sa inteleg ca in aceasta zona locuita de oameni, se intamplau mult prea des tragedii. Am inceput sa analizez si alte localitati din jur, si acolo se mai intamplau unele, altele, dar nu la acesta cota infernala!Unii se spanzurau, altele mureau gravide pe drum spre spital, sau in spital, altul moare singur in deal in miezul noptii pe zapada, una se otraveste band solutie cu DDT, altul cade de pe un troliu, rotile din spte l-au facut varza, unul moare de leucemie, altul este tras de cai pe jos, prins fiind in hamuri,  din padurea de spejari, pana in fata casei lor, una moare de cancer de colon... mama  a murit de boala,  toate aceste tragedii se intamplasera in doar cativa ani. Si asta, Baietul, moare si el!
 Am cugetat mult si nu am putut sa scriu un rand... dar intr-o zi, unul din zona cu pricina, se trezeste dupa mai bine de 20 ani, sa ma expuna lumii ca fiind una dintre copilitele universului, care si-a facut de cap la 7-8-9-10-11 ani. Omul nu stie cu precizie ce varsta ,,majora'' sub 10 ani aveam cand am ucis un pui de rata, l-am calcat cu piciorul, din intamplare. A murit, desi eu l-am plans, l-am ingopat, i-am tinut slujba de pomenire, ca un copilas sufletist ce eram... omul nu m-a iertat si dupa multi ani, cand deja aveam familie, scolile terminate, copil,  se apuca sa ma dea in gat pe la tat omu' despre cat de mare spurcaciune am fost eu cand eram doar un copilas. Lumea l-a crezut, marginalizarea si-a facut aparitia, an de an am fost tot mai plesnita de nebuni, de prostoace, pana cand viata mea a devenit un iad. Am inteles ca numai scriind despre cat de redusi erau oamenii din acesta zona, unde din nefericire mi-am trait primii ani ai copilariei, voi avea pace! Eu tin la pacea mea, pentru ca dupa cum bine ati citit, am avut grija de mine. Am cugetat, am meditat, am iertat, am muncit, invatat, am prins curaj si radacini in alta parte, nu am incetat o clipa sa ma autoeduc in toti anii mei, si nu-s putini, insa zonalii blestemati insista sa patesc ce au patit cei despre care v-am scis. Semn ca acesti tembeli redusi mintal le-o copsesera si astora intr-un fel, sau altul, de au murit astfel, socant...!  Cred ca parintele la biserica nu i-a invatat si nu-i invata sa barfeasca pe la colturi colegii, prietenii, rudele, dar atunci cum de intind blestemul precum o sageata din arcul svarcolit pana peste... Ii anunt ca voi lupta pentru viata mea si nu voi muri ca o toanta, picata in cap ori cu ceara, sau infipta intr-un colt de lume, unde dracu si-a intarcat iapa, iar pietrele sunt alea arse... As vrea sa le amintesc insa, sa mearga degraba sa isi dea corigentele, altii sa isi creasca copiii, unii sa isi semene pamantul, pentru ca eu pe toate astea le-am facut la timpul lor!