Mortul
Bunica mea imi spunea povesti, mereu aceleasi. Imi povestea ce se petrecuse in acel sat de-a lungul vietii ei. Nu o porneam cu una, cu doua, trebuia sa ma rog mult si bine de ea sa se indure de mine si sa imi mai spuna cateceva din trecut despre oameni, situatii de viata. Nu era obisnuita, din armata de nepoti doar eu o tineam noptile la povesti. Mi-a ramas in minte doar una. Se intamplase ca la moartea unui satean asa mai mare, mai mult, sa se adune satenii la priveghi. Acesta era obiceiul ca doua seri sa fie privegheat mortul si in a treia zi era inmormantat. Se incingeau niste jocuri simple si haioase printre care baza, si mai era unul, cineva te ducea intr-un colt unde era un lipideu si cica te pupa... Cel care ramanea sub lipideu din doi chema o alta dulceata amara, asa ca la dame tango... Dupa ce se adunau satenii cam odata cu lasarea serii, se incingeau spiritele si pe cand erau jocurile in toi, mereu se intampla cate ceva. Cineva se gasea mai mereu sa puna la cale cate o nastrusnicie. Asa s-a intamplat si la priveghiul acestui mort, doar ca nastrusnicia pusa in schema a intrecut orice imaginatie. Iata ce au facut cativa baieti! Au petrecut o funie pe sub mort, asa cam pe la jumatate, l-au legat cu noduri pe sub haine, au trecut funia prin ochiul geamului, au asteptat seara sa se adune lumea... Se lasa umbrele serii si poporul, unul cate unul se infatisaza in fata mortului, unii cu o rugaciune, altii cu semnul crucii si apoi toata lumea se apuca de petrecut mortul. Si pe cand toata lumea in miez de noapte se distra de mama focului, numai ce le dadura sa vada, ca mortul se ridica usor dar sigur din cosciug... SE RIDICA, CADE, SE RIDICA DIN NOU, CADEEE, SE RIDICA, TREMURRRA, SE ridica mai mult, se misca si mai mult, auuu... si ce credeti? S-a apucat poporul sa moara pe el, calare unii pe altii care de care mai imbranciti sa iasa pe usa in tinda! Puhoiul forta usa la necaz de scartia din toate balamalele, era stramta rau... SI CA SI CAND NU ERA DESTULA sperietura, din podul tindei, le curgeau galeti de apa, taman in capete... Cat radeam eu... imaginadu-mi cum se buluceau astia spre usa, si cum se cracana mortul sa se ridice...! SI SA VEDETI INCEPAND SA SCRIU DEPSRE aceasta povestioara de viata, povestita de bunica mea Maria Popa, am inceput sa-mi amintesc o alta despre o intamplare din al doilea razboi mondial...
Bunica mea imi spunea povesti, mereu aceleasi. Imi povestea ce se petrecuse in acel sat de-a lungul vietii ei. Nu o porneam cu una, cu doua, trebuia sa ma rog mult si bine de ea sa se indure de mine si sa imi mai spuna cateceva din trecut despre oameni, situatii de viata. Nu era obisnuita, din armata de nepoti doar eu o tineam noptile la povesti. Mi-a ramas in minte doar una. Se intamplase ca la moartea unui satean asa mai mare, mai mult, sa se adune satenii la priveghi. Acesta era obiceiul ca doua seri sa fie privegheat mortul si in a treia zi era inmormantat. Se incingeau niste jocuri simple si haioase printre care baza, si mai era unul, cineva te ducea intr-un colt unde era un lipideu si cica te pupa... Cel care ramanea sub lipideu din doi chema o alta dulceata amara, asa ca la dame tango... Dupa ce se adunau satenii cam odata cu lasarea serii, se incingeau spiritele si pe cand erau jocurile in toi, mereu se intampla cate ceva. Cineva se gasea mai mereu sa puna la cale cate o nastrusnicie. Asa s-a intamplat si la priveghiul acestui mort, doar ca nastrusnicia pusa in schema a intrecut orice imaginatie. Iata ce au facut cativa baieti! Au petrecut o funie pe sub mort, asa cam pe la jumatate, l-au legat cu noduri pe sub haine, au trecut funia prin ochiul geamului, au asteptat seara sa se adune lumea... Se lasa umbrele serii si poporul, unul cate unul se infatisaza in fata mortului, unii cu o rugaciune, altii cu semnul crucii si apoi toata lumea se apuca de petrecut mortul. Si pe cand toata lumea in miez de noapte se distra de mama focului, numai ce le dadura sa vada, ca mortul se ridica usor dar sigur din cosciug... SE RIDICA, CADE, SE RIDICA DIN NOU, CADEEE, SE RIDICA, TREMURRRA, SE ridica mai mult, se misca si mai mult, auuu... si ce credeti? S-a apucat poporul sa moara pe el, calare unii pe altii care de care mai imbranciti sa iasa pe usa in tinda! Puhoiul forta usa la necaz de scartia din toate balamalele, era stramta rau... SI CA SI CAND NU ERA DESTULA sperietura, din podul tindei, le curgeau galeti de apa, taman in capete... Cat radeam eu... imaginadu-mi cum se buluceau astia spre usa, si cum se cracana mortul sa se ridice...! SI SA VEDETI INCEPAND SA SCRIU DEPSRE aceasta povestioara de viata, povestita de bunica mea Maria Popa, am inceput sa-mi amintesc o alta despre o intamplare din al doilea razboi mondial...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu