Nu plang uitarea

Nu plang uitarea

Cand ai plecat
am murit un pic
cu speranta ca
te vei intoarce,
dar ai petrecut
 cu mii si mii
 de stele
intr-un alai
ce nu era stiut.
Cand pleca-i
 eram cazuta
la pamant,
nu stim de ce
 ma trage-n
maruntailele lui,
tu erai prins
intre acele
sclujnicelor
iadului.

Iubirea nesabuita
era acum tintita,
facuta ferfelita,
batuta de vant
intr-un apus
nesigur.

 Daca asta ti-a
fost vrerea!
Ce sa-i spui acum
sufletului
ce s-a ghemuit
intr-un ungher
al timpului?

Azi... mi-e greu
sa-mi amintesc
si nu mai vreau
nimic din
tot ce a fost
un pas in doi...

Nu plang lacrima
ce a inghetat
intr-un colt de ochi
caprui, nu...
n-am sa plang.